Alexandra Craescu

Am o problema. Nu pot aprecia talentul unei persoane, daca o cunosc, iar in viata de zi cu zi, nu-mi place ca om, oricat de talentata ar fi acea persoana.

O vazusem doar la tv si recunosc, nu-mi era prea simpatica. Canta bine, dar ceva nu-mi placea la ea, n-as putea spune ce.

Ne-am cunoscut ceva mai tarziu si primul lucru pe care i l-am spus a fost ca e antipatica la tv. Am cantat un sezon impreuna ca Tribute Girls, alaturi de trupa Asha in Tribute, si am cunoscut o alta Alexandra, asa cum e ea, de fapt.Alexandra Craescu, Oana Puscatu, Alina Marin

Pentru Alexandra, muzica e totul, s-a nascut sa faca asta si nu se poate gandi la un alt univers. E foarte ambitioasa si perfectionista, iar uneori, din dorinta de a iesi totul perfect, spre deosebire de altii, nu se gandeste cum sa atraga publicul, cum sa-l pacaleasca sa o voteze, ci doar sa cante foarte bine si sa transmita mesajul piesei.

Pe Alexandra Craescu, asa cum e ea, am vazut-o in musicalul Rebecca, la Teatrul de Opereta, unde interpreteaza rolul principal. Acolo nu concureaza cu nimeni, iar rolul i se potriveste manusa. Spectacolul este absolut genial, nu trebuie ratat.

Maine concureaza din nou la Vocea Romaniei si sper din tot sufletul ca de data aceasta sa cante o piesa care sa i se potriveasca mai bine, iar publicul sa o sustina asa cum merita.

2 Răspunsuri

  1. te iubesc!!

Lasă un răspuns

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.