Review: Alice in Wonderland

Poate ca fiecare dintre noi ar trebui sa creada in 6 lucruri imposibile inainte de micul dejun.

Ca o adevarata fana a cartii lui Lewis Caroll, nu as fi putut rata adaptarea(mai degraba o continuare) din 2010 a Aventurilor lui Alice in Tara Minunilor.

Dupa ce am vizionat teaserele si trailere filmului, dupa ce in primele zile de la aparitie n-am reusit sa ajung, iata ca dupa aproape o saptamana, cu o ora inainte de ora de inceperea filmului, ma pregateam sa merg la intalnirea cu Alice.

Desi povestea se desfasoara evident in aceeasi tara a minunilor(Underland), iar personajele si obisnuintele lor sunt cam aceleasi, apar si figuri noi, cum ar fi grasunii gemeni Tweedledee si Tweedledum, dar si Regina Alba, sora Reginei de Rosu, si ceva creaturi fioroase.
Sursa Foto
Actiunea se desfasoara cand Alice este deja adolescenta, avandu-se in vedere povestea initiala, calatoria de acum fiind o revenire a eroinei in Tara Minunilor.

Filmul incepe prezentandu-ne o Alice rebela, care nu vrea sa se supuna regulilor vremii, refuzand sa poarte corset si ciorapi, mama ei atragandu-i astfel atentia ca nu se imbraca decent. Ca lucrurile sa fie exact asa cum trebuie, pentru ca frumusetea tineretii paleste, pentru a nu ajunge ca matusa ei, fata batrana ce inca viseaza la un print, pentru a deveni o femeie cu stare, cea mai buna solutie pentru Alice ar fi sa se marite cu un lord roscatel, cu o moaca de tampitel (evident) si cu ceva probleme cu stomacul. Aparitia Iepurelui Alb aproape ca o hipnotizeaza pe Alice care pleaca in cautarea lui, lasand audienta ce astepta raspunsul pozitiv al cererii in casatorie, cu ochii in soare.

De aici, prima parte este asa cum o stim. Alice, aluneca intr-o groapa, trece printr-un tunel(mi-a placut tare mult scena cu pianul care sta sa cada peste Alice, oprindu-se, evident, in fata ei, imaginea focusandu-se pe cateva clape) si ajunge in camera cu multe usi, o cheie, sticluta cu Drink Me, prajitura cu Eat me. Totul se desfasoara aici exact ca in poveste, cu singura exceptie ca cei care o asteapta sa-i salveze in tara minunilor comenteaza actiunile ei de pe partea cealalta a usii, fiind nerabdatori sa o primeasca in lumea lor.

Mai departe povestea este un pic altfel decat ce stiam noi de la Lewis Caroll.

Desi poate un pic cam prea dark pentru mine viziunea lui Tim Burton asupra povestii, culorile, efectele, costumele si intreaga viziune a filmului mi-au placut foarte mult. De altfel, nici nu ma puteam astepta la ceva mai putin din partea celui care a regizat Big Fish si Sweeny Todd. Nu lipsesc insa clasicele creaturi fioroase, foarte in trend, care sunt in final invinse, ce mi-au adus aminte de celebrul Avatar. De altfel, cand am vazut puful de papadie zburand prin padure l-am asociat instant cu semintele copacului vietii din marele perdant al Oscarului de anul acesta.

Ca Johny Depp e foarte misto in rolul Palarierul cred ca nu mai trebuie sa spun, de altfel, el fiind vedeta principala a filmului, in opinia mea. Ca pisica de Cheshire este un personaj extrem de simpatic, iar cred ca se stie. Rolul misterioasei Omide Albastra, i se potriveste de minune lui Alan Rickman si ma intreb daca acest atotstiutor (care la inceput le spune locuitorilor lumii de sub pamant ca aceasta nu este nici pe departe Acea Alice, insa pana la final transformarea ei este completa redevenind Acea Alice), responsabil cu fumul albastru in poveste, nu cumva atunci cand s-a transformat in fluture a luat tot albastrul si l-a dus in Pandora.

Aceasta versiune a lui Alice in Tara Minutilor este in viziunea mea o clasica calatorie de initiere pe care Alice o parcurge in Tara Minunilor, intrand in aceasta lume cu indoiala fata de propria identitate, reusind sa depaseasca obstacolele, pregatindu-se astfel pentru ce o astepta in viata reala. Unul dintre obstacolele pe care Alice trebuie sa le treaca, iar cei care au vazut filmul sigur nu vor uita momentul, este scena in care eroina trebuie sa treaca raul ce inconjoara castelul, calcand pe capete de mort, pentru a ajunge la curtea Reginei de Inima Rosie. Astfel, ea vrea sa faca o figura buna si in fata Palarierului care i-a reprosat “lost of your muchness”. As remarca aici apropierea, relatia speciala dintre personajul lui Depp si Alice.

Singurul lucru pe care eu nu l-am inteles din filmul acesta este machiajul personajului principal, de ce Alice trebuie sa arate ca o tanara care nu mai are mult de trait.

Desi finalul nu mi-a placut in mod deosebit, binele triumfand in fata raului fiind un final mult prea conventional pentru un regizor ca Tim Burton, si as fi preferat sa fie inserate mai multe scene ale absurdului lui Lewis Caroll, Alice In Wonderland mi-a placut foarte mult si este unul dintre filmele care chiar merita vazut.

Anunțuri

2 răspunsuri

  1. Pare interesant 🙂 il ador pe Johnny Deep

  2. sincer, poate aveam eu niste asteptari mult prea mari, dar filmul nu mi s-a parut extraordinar. nu ma intelege gresit, e frumos, e ok, dar reteta : lumea lui lewis caroll, adaptata de tim burton, jucata de johnny depp promitea, din punctul meu de vedere, mult mai mult. o lume poate mai misterioasa, o intriga mai captivanta. filmul mi-a lasat gustul per total al unui simplu basm bine ecranizat.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: