Cine este Laurentiu Guran – Trupa Asha

Laurentiu Guran castiga bani cantand in cluburi si la evenimente private folosind bunuri pe care le detine impreuna cu Michael, sotul meu, bunuri pe care le-a sechestrat in locuinta inchiriata sub paza BGS, bunuri la care Michael nu mai are acces.

Au trecut mai bine de 2 luni de cand ma abtin, caci nu-i asa, e urat sa speli lucrurile murdare in public. Dar nu se mai poate. Intai de toate, mai mult decat suparata, sunt dezamagita si imi este scarba. Imi este scarba ca cineva care ti-a fost prieten si partener timp de 10 ani te poate injunghia pe la spate fara sa aiba mustrari. Daca l-as vedea probabil ca i-as face ceva ce i-a mai facut si altcineva in trecut, l-as scuipa.

Pe 18 iulie, plecam impreuna cu Michael de la mama, spre casa, dar aveam intai de facut o oprire la Casa Asha sa luam o chitara. Casa aceasta este locul pe care l-au inchiriat impreuna si la care plateau 50/50 chiria pentru depozitarea echipamentului de sonorizare pe care il foloseau la cantari, pentru studiorile de inregistrari(fiecare cu al lui, cu sculele proprii) si pentru repetitii.

Am ajuns acolo la 12 noaptea si surpriza. Incuietorile erau schimbate, erau camere de luat vederi peste tot. Evident, Michael l-a sunat pe Laurentiu Guran. La fel de evident, nu i-a raspuns. Asa ca a sunat la BGS, unde aveau contract cu firma de paza si unde Michael era chiar persoana de contact, sa vada ce s-a intamplat. I s-a spus ca a fost schimbat contractul de catre titularul acestuia, firma Asha New Evo, firma ce-i are ca asociati pe Laurentiu Guran si pe tatal lui, Victor Guran. Michael nu avea ce face, nu avea acces la instrumentele personale, nici la cele comune, nici la propriul studio de inregistrari. Nici nu a mai putut folosi nr de telefon, caci Laurentiu Guran a sunat la Orange si i-a oprit telefonul, caci isi mutase pe aceeasi firma nr de telefon.

Au trecut mai bine de 2 luni si situatia nu s-a rezolvat. Evident, in noaptea respectiva a mers la Politie si a depus plangere pentru obstructionarea accesului si sechestrarea bunurilor. Din pacate legea e cum e in Romania si nici pana astazi nu s-a intamplat nimic. Este vorba despre dosarul 2613018 din 01.08.2013 de la sectia politie nr 13 Bucuresti.

Poate v-ati intrebat, cei care stiti de Trupa ASHA, de ce o perioada pagina de facebook pur si simplu a disparut, de ce Laurentiu a renuntat brusc la a canta sub titulatura de Trupa Asha, iar acum a revenit cu Laurentiu Guran si Trupa Asha. ASHA este o marca inregistrata la OSIM ce-i are ca co-titulari pe Laurentiu Guran, Marius Mirea si Michael Massier, iar A5HA pe Laurentiu si Michael. Michael nu-si da acordul ca Laurentiu sa foloseasca marcile.

Ba mai mult, in cantarile trupei ASHA, Laurentiu Guran castiga bani folosind bunuri pe care le detine impreuna cu Michael, fara a avea acordul lui de a le folosi, Michael nemaiavand acces la ele.

Sigur, toate aceste lucruri el le neaga, spunand tuturor cunoscutilor ca Michael este nebun.

De asemenea, ameninta prin colegii de trupa ca ne va radia masina. Masina am luat-o de la el, el nu o putea vinde caci nu i-ar fi cumparat-o nimeni deoarece nu avea platita taxa de mediu. Noi ne cautam masina, si cum eram prieteni i-am dat suma de 1700 euro pentru a folosi masina. Banii sunt de la tata 🙂 . Iar in cazul in care nu o mai gasim, cu siguranta a luat-o, caci a pastrat cea de-a doua cheie.

Discutiile intre Michael si Laurentiu au inceput la sfarsitul lunii iunie, dupa o lunga perioada de neintelegeri. Laurentiu nefiind dispus sa-l remunereze pe Michael pentru cesionarea marcilor Asha/A5HA a propus varianta cu plata in echipamente de sonorizare, lumini si servicii, urmand ca partea lui din instalatia comuna sa o cedeze lui Michael contra brandului si in plus pe o perioada de 3 ani Michael sa inchirieze echipamentele la evenimentele trupei ASHA, astfel fiecare castigand din munca depusa pe durata a 10 ani. Aceasta era intelegerea verbala.

Numai ca in timp ce discutau, planul lui Laurentiu era altul, dupa cum s-a dovedit. Intai de toate a inregistrat la OSIM pe 10 iulie un nume asemanator, verbal AȘA, grafic AS#A, ca mai apoi in data de 17 iulie sa-i faca reclamatie la politie lui Michael ca l-a amenintat cu moartea. Asta inainte sa-i sechestreze bunurile proprii, pe 19 iulie. Nu e cam ciudat?

In continuare, Laurentiu Guran presteaza la evenimente sub nume propriu, alaturand si numele Asha cu paginile de Facebook, Gplus si Youtube, desi a fost instiintat si el si tertii de dezacordul lui Michael vis-a -vis de folosirea numelui.

Anunțuri