Orasul intr-o zi de marti

Orasul citeste
3 noiembrie 2009, ora 19.00 – S-a intamplat Editia I de Lecturi Urbane. Multumita organizatorilor, Adrian Ciubotaru si Dan Dumitrescu, voluntarilor civika.ro, tuturor celor 60 de persoane ce au citit si impartit carti timp o ora jumatate, evenimentul a fost o reusita.

Ideea e simpla: primesti o carte cu stickerul Lecturi Urbane, o citesti, iti scrii numele pe ea, apoi o dai mai departe. Majoritatea calatorilor s-a bucurat sa primeasca un volum, altii au scos repede din geanta lectura din dotare sa se vada ca si ei citesc. Sigur, au fost si intamplari aparte, de exemplu cand unul dintre calatori a refuzat cartea pentru simplul motiv ca “Sunt mai selectiv in ceea ce priveste cartile!”, desi probabil ca ii era rusine sa spuna de fapt ca nu e in stare sa duca lectura la bun sfarsit.

Noi insa ne-am bucurat de bucuria celor ce s-au bucurat sa primeasca in dar o carte, ne-am bucurat sa lecturam unii langa altii, iar unii ne-am bucurat ca am avut permisiunea Metrorex sa fotografiem in metrou.

Mai multe poze aici

Au mai scris: KorinaMS Andrei Pintica Alina Nicoleta Sorin Rusi Ovidiu Miron Chinezu Dan Dumitrescu Adrian Ciubotaru Dragos C Butuzea
Au mai fotografiat: Anna Pope Andu Novac Andrei Pintica
In presa: Evenimentul zilei

Orasul vorbeste
Alo, gara? Un bilet la clasa a IIa, va rog.
Pentru ca dupa atat lectura un pahar de vorba e binevenit, cativa ne-am indreptat catre La Gara’n Pub la mica intalnire organizata de Radu Panciuc cu ocazia unei scurte vizite prin tara. Au fost prezenti mai multi decat confirmasera, Titus si Sorin i-au enumerat pe majoritatea, iar Radu s-a tinut de cuvant si ne-a adus micile cadouri promise.

Orasul asculta
Biletul de tren pe care l-am luat impreuna cu Alina se pare ca a avut si de data aceasta destinatia Tribute, unde cvartetul de jazz, compus din Irina Sarbu(voce), Puiu Pascu(pian), Virgil Popescu(bass), Claudiu Purcarin(percutie), s-a produs exceptional pe scena. O muzica faina, interpretata cu mult suflet, ce m-a umplut de energie, motiv pentru care nu pot dormi la aceasta ora inaintata.

Lecturi urbane

Ne vedem diseara pe peron Aviatorilor la ora 19.00. Mergem pe ruta Aviatorilor – Tineretului – Pipera sa impartim celorlalti calatori cele 150 de carti din dotare.O parte dintre acestea au fost stranse de voluntarii civika.ro, o parte au fost oferite de Cotidianul.

Lecturi Urbane este un proiect cultural iniţiat de civika.ro ce are ca scop promovarea lecturii în locurile publice şi în mijloacele de transport în comun.

Statu-n casa, nu-i acasa

Dintre cele 3 variante de destinatii pentru sambata seara, pentru ca n-am reusit sa ma hotarasc la care sa ma opresc, am ales cea de-a patra varianta: sa stau acasa si sa ma uit la televizor. Ce-i drept, fizic nu ma simteam in stare pentru a treia noapte consecutiva petrecuta in agitatia orasului, stiind ca cea de-a patra va urma negresit.

Asa ca am stat in casa, dar nu acasa. Ancuta, care de altfel imi este si vecina de cartier, a reusit sa ma scoata pentru 8 minute din casa(cat dureaza drumul de la mine la ea), dupa multa munca de convingere (Hai pe la noi! Hai ca vin, dar asa in hainele de casa!). In cele 8 minute am observat ca toata lumea sarbatoreste Helauinul la noi in cartier, o sarbatoare de peste mari si tari, pe care romanii se pricep foarte bine sa o transforme intr-o sarbatoare autentica cu muzica populara data la maxim in parcare. Gratarul nu l-am vazut, dar sigur era pe undeva.

Seara noastra a fost una extrem de placuta, uneori cu lacrimi de la atat de mult ras, cu jocuri faine, asezonate cu pufuleti, chipsi si muzica in surdina. Pe final am vizionat The Village(2004), pe care am vrut sa-l vad cand a aparut, insa comentariile negative m-au facut sa renunt la vremea respectiva. Filmul nu mi s-a parut chiar atat de prost, iar unele imagini sunt chiar faine.

O seara extrem de reusita, multumesc pentru invitatie.

P.S. Soso, ai un pahar in mana?

Nopti albe de live la Tribute Club si ultima zi de octombrie

Saptamana trecuta aproape m-am mutat la Tribute. Adica din cele 7 zile ale saptamanii, cinci seri am semnat condica in club. E adevarat ca in trei din cele cinci am cantat impreuna cu Asha si Tribute Girls, insa cu siguranta as fi fost acolo si daca nu trebuia sa fiu prezenta la datorie. De ce?

Pai, miercuri am avut parte de un concert minunat cu Berti Barbera si Nicu Patoi. Pe baieti i-am mai vazut in duet si mi-au placut intotdeauna, asa ca nu i-as fi ratat nici de data aceasta.Concertul de miercuri a fost de mare exceptie, sunetul impecabil, iar piesele bine alese.

Joi seara, la petrecerea organizata de Tribute impreuna cu Jack Daniels, trupa britanica Complete Beatles ne-a oferit un extraordinar, cum altfel, tribut Beatles. Baietii s-au prezentat la patru ace in maniera Beatles – costume, incaltaminte, tunsori, atitudine si aranjament pe scena. Daca inchideai ochii ai fi putut crede ca te-ai intors in timp.

Vineri seara a fost randul nostru sa incalzim atmosfera, sa pregatim publicul pentru Nightlosers. Iar dupa ce ne-am terminat treaba, am coborat in public si am dansat pana dimineata pe muzica colegilor de la Nightlosers.

Asa cum se anunta, sambata clubul a fost din nou plin si dornic de muzica live, in asteptarea trupei Taxi. Noi am cantat din nou in deschidere, insa am continuat cu intretinerea bunei dispozitii si dupa incheierea recitalului lor. Desi toata lumea a cantat din tot sufletul la fiecare piesa Taxi, audienta a fost neobosita si pusa pe distractie pana la terminarea programului, asa cum ii sta bine omului venit in club.

Duminica a fost iar seara de live cu Asha si Tribute Girls, pentru ca da, la Tribute e muuult live. Mereu. Duminica a fost misto. Atat. Cine stie, stie.

Pentru ca dupa o saptamana cu nopti albe, ar fi cazul de ceva somn, luni m-am odihnit.

Marti la Tribute a fost seara de jazz cu Hot Club de Bucharest / Cvintet de Jazz.

Aseara a fost Nicu Alifantis, pe care l-am ratat, pentru ca am fost la film. Am vazut Amintiri din epoca de aur, partea a doua. A fost ok, dar mai mult mi-a placut prima parte. Aveti aici review-ul.

In seara asta suntem din nou la club. Si maine si duminica. Maine seara, vor canta si cei de laMandinga. Eu una, abia astept. Sambata, e randul lui Horia Brenciu sa se desfasoare pe scena de la Tribute.

Sambata e Halloween si sunt foarte multe petreceri peste tot. Eu nu sunt o fana a evenimentului, si in general a sarbatorilor imprumutate, dar sunt atatea concerte si petreceri la care merita sa merg in seara de 31 octombrie incat nu ma pot hotari. Vreau sa-l vad pe Brenciu, pentru ca nu l-am vazut concertand decat in filmuletele de pe Youtube, as merge si la Publika in Silver Church pentru ca nici pe ei nu i-am vazut prestand, ma tenteaza si petrecerea de la Caminul Cultural. Nu stiu cum sa ma impart. Voi ce faceti sambata?

4.1

Mi se terminase cerneala si mi-a dat stiloul lui preferat sa scriu la lucrare. A doua zi i-am dat sandwichul meu ca in reclama de la televizor. Eu stateam in banca treia pe randul de la perete, el intr-a doua pe randul de la geam. Doamna il certa mereu ca se tot intorcea sa se uite la mine, dar ea nu stia asta. Eu ii zambeam. In vacanta m-am gandit tot timpul la el, abia asteptam sa incepem clasa a doua.

In prima zi de scoala m-a luat de mana si m-am emotionat un pic. Apoi ne tineam de mana in fiecare zi in pauza, iar uneori in timpul orelor de citire nu puteam sa-mi iau ochii de la el cand citea, observand cum urmareste cu mana randul pe care il citea, asteptand sa vina pauza sa ne tinem iar de mana. In semestrul doi cand doamna ne-a dus in excursie a rupt de pe munte o floare pentru mine. Acum stia si doamna. La banchet am spus o poezie pe care i-am dedicat-o lui, cand recitam ma uitam la el si el la mine. A fost romantic. Parintii au aplaudat, am spus frumos poezia. Cand s-a terminat banchetul a venit la mama si a intrebat-o daca ma lasa in vacanta sa ne plimbam in fiecare zi prin parc. Cred ca nu prea a vrut ca s-a strambat putin la inceput, dar a vazut ca m-am intristat si pana la urma a zis ca ma lasa. Si asa ne-am plimbat toata vara.

In clasa a treia i-am zis ca vreau sa se mute cu mine in banca, asa nu-l mai certa nici doamna. N-a vrut. A zis ca s-a obisnuit cu colegul de banca si ca daca se muta cu mine nu mai poate face contructii din lego la lucru manual, ca eu sunt fata, nu inteleg si o sa ne plictisim amandoi. M-am suparat. Poate sa construiasca ce vrea el, in timp ce eu crosetez, vroiam doar sa stam in aceeasi banca, sa ne tinem de mana si in timpul orelor cand nu ne vede doamna. N-am vorbit cu el o zi. Apoi a venit la usa sa ma cheme afara si l-am iertat. Am invatat si eu sa construiesc chestii din lego. I-am zis ca acum se poate juca si cu mine cu lego cum face cu colegul lui, numai sa se mute cu mine in banca. Dar tot nu a vrut, ca el vede mai bine de acolo de unde sta. Nici eu nu vreau sa ma mut in banca aia. M-am obisnuit aici, si oricum, eu am invatat sa contruiesc, poate si el sa faca un sacrificiu. Pentru olimpiade ne-am pregatit impreuna. Ne-am dus si la matematica si la romana. Mie imi placeau amandoua. Lui nu-i placea matematica, invata mai mult de dragul meu. Mi-a scris si o poezie. Nu a luat mai departe la matematica. M-am suparat pe el ca nu si-a dat silinta.

Intr-a patra trebuia sa ne hotaram la ce clasa speciala vrem sa fim dintr-a cincea. La el a fost simplu. Eu aveam de ales, imi placeau si romana si matematica, as fi mers la romana mai mult ca sa fiu in aceeasi clasa cu el, gramatica imi placea, dar ma plictiseam ingrozitor cand trebuia sa facem compuneri; matematica mi se parea oricum mai interesanta. Tata a zis sa aleg matematica. Eu tot nu stiam ce sa fac, ca doar nu se ducea tata la scoala in locul meu. Intre timp, tot nu ne-am mutat in aceeasi banca, eu am renuntat la un moment dat, iar cand el mi-a zis ca vrea, n-am mai vrut eu. Colega mea si-a luat un super joc care se joaca in doi. E genial.

Au trecut patru ani, si nu stam in aceeasi banca, nici macar nu ne mai plac aceleasi materii.Totusi, eu inca ii dau mancarea mea, el imi scrie poezii frumoase, s-a apucat si de pictat(nu il inteleg, dar daca lui ii place), ne plimbam prin parc tinandu-ne de mana cu aceleasi zambete ca la inceput.Am crescut, nimic nu s-a schimbat, dar totul e altfel. Pe urmatoarea alee a parcului, la urmatoarea rascruce, ii dau drumul la mana si ma indrept spre clasa de mate sau il tin strans si invatam impreuna ca mai demult si la mate si la romana?

M-am intors din gradina cu avionul particular

Cristina found a sad Ugly Duckling on their farm. Oh no!
Andreea just hit the big time by upgrading to a Plantation in FarmVille!
Mihai is looking for a neighbor in Happy Aquarium!
Catalina is now the Lord of Linguini in Cafe World!
Dan advanced to level 42 in Pirates

Nu mi-a placut niciodata sa ma joc pe calculator, pentru ca stiu ca daca ma prinde voi pierde timpul aiurea. Asa ca atunci cand au aparut Farmville si Mafia Wars am ignorat invitatiile tuturor prietenilor de a ma juca, ba chiar am optat sa ascund aplicatiile pentru ca pagina de new feeds de pe facebook era plina de aceste updateuri. Au aparut apoi Fashion Wars, Cafe World, Happy Aquarium, Pet Society si lista poate continua.

Acum ceva vreme insa, stand la un gratar cu prietenii, m-am lasat convinsa sa ma implic in razboiul fashionistelor, unde puteam merge la evenimente, castigam popularitate si bani, cu care apoi imi cumparam proprietati, vile cu piscine, hoteluri in Vegas, masini si avioane particulare. Puteam chiar sa ma lupt cu dive. Pe una am invins-o cu un rimel. Si acum ma intreb daca i l-am bagat in ochi sau a fost impresionata de calitatea rimelului. Am cumparat atatea proprietati incat m-am plictisit de joc, pentru ca acum banii veneau singuri.

Am zis apoi sa incerc FarmVille “sa vad cum e”. Si m-a prins si asta. Prietenii au inceput sa ma roage sa le dau add prietenilor lor ca sa fim vecini de ferma. De curand am reusit, in sfarsit, sa-mi iau casa. Aratul insa devine din ce in ce mai obositor. Am prea mult pamant, iar tractorul nu ma ajuta decat foarte putin, pentru ca nu am mereu bani sa fac plinul. In curand, cu tristete, imi voi abandona ferma. Ce se va intampla oare cu vacutele pe care le-am salvat, vacutele care dau lapte de capsuni si de ciocolata? Cred ca le voi vinde pe toate sa nu sufere. Sau nu, o sa las si animalele, se va gasi vreun vecin dragut sa treaca sa aiba grija de ele din cand in cand, sa-mi curete ferma de buruieni si sa alunge animalele nepoftite. Am ajuns la nivelul RockStar Farmer. Ma opresc aici, dar mai fac un joc sa-mi las ferma in ordine.

A Little Help From My Friends

Nu suntem nici la MTV, nici la vreo decernare de premii(din pacate), pur simplu am simtit nevoia sa le multumesc prietenilor mei pe aceasta cale. Nu o sa le dau nume pentru ca s-ar putea sa omit pe careva si nu vreau apoi sa-mi iau bobarnace sau sa mi se reproseze ca n-am mentionat pe cineva.

Vreau sa-mi cer scuze mai intai celor pe care i-am deranjat intr-un fel sau altul, celor pe care i-am uitat si i-am ignorat in ultima perioada, celor pe care i-am repezit uneori in vreo discutie, vreau sa le multumesc tuturor celor care m-au suportat in ultimele aproape 2 luni, tuturor celor care nu s-au suparat pentru ca nu mi-am facut timp sa ma vad cu ei, celor care m-au sustinut, mi-au ridicat moralul cand aveam nevoie, tuturor celor care sunt mereu langa mine, prietenilor alaturi de care zilele sunt mai frumoase.

O piesa pentru voi dragilor, intr-o varianta un pic mai altfel decat clasica celor de la Beatles – With a little help from my friends

Omul din spatele boschetarului

Boschetar, aurolac, homeless sunt termeni pe care ii folosim cand ne referim la persoanele fara adapost, fie ei batrani, tineri, copii, de cele mai multe ori in bagam pe toti in aceeasi oala, fie ei mai spalati sau mai putin spalati, duhnind sau nu a alcool, agresivi fiind sau cersind linistiti, drogandu-se sau nu cu aurolac. V-ati intrebat vreodata cine se ascunde in spatele acestui personaj? S-a nascut pe strada sau a ajuns acolo, in ce imprejurari nefericite a ramas fara locuinta, cine este el, ce a fost inainte sa fie doar “un aurolac”?

Sunt homelessi pe care ii stim de ani de zile, pe care ii vedem pe aceeasi ruta in fiecare dimineata cand mergem la scoala sau la birou, prin mijloacele de transport(de cand cu noile metrouri mai rar), la gurile de metrou, in parcuri. Era la un moment dat unul in pasajul de la universitate care spunea ca a fost regizor(parca), mai era o femeie, un pic handicapata, care uneori umbla dezbracata, fara bluza pe ea. Ce festa le-a jucat viata oamenilor astora de au ajuns pe drumuri, care este povestea lor? Ne intrebam vreodata unde este boschetarul pe care il vedeam in fiecare zi in acelasi loc, dar de ceva vreme lipseste din peisaj? Daca a murit de frig sau poate cineva s-a indurat si i-a oferit o noua sansa?

Nu stim nimic despre ei, nici nu ne intereseaza, avem o viata a noastra cu care abia ne descurcam in cele 24 de ore pe care ni le ofera fiecare zi.

Daca ti s-ar spune ca cel de care te sperii, persoana din cauza careia grabesti pasul cand merge in spatele tau, a fost pana la un moment dat ca toti ceilalti, ca a avut o viata normala, o casa, o familie, ba chiar este unul dintre oamenii pe care ii salutai cu sarumana cand erai copil, cum ar fi, ai pretui mai mult ceea ce ai, ai avea mai multa grija ce faci in viata?

Sa invatam si din greselile altora, niciodata nu poti stii ce intorsatura poate lua viata ta.

Dar ca sa nu ne intristam de tot, va spun ca exista si cazuri fericite cu boschetari ce au devenit milionari, muzica fiind calea catre succes. Povestea pe larg in Descopera.

Gustul diminetilor copilariei

Repetitia de aseara de la club s-a desfasurat in noctura. Intr-o pauza de tigara, cand stomacurile noastre au inceput sa se certe cu noi, s-a deschis discutia despre preparatele culinare pe care fiecare le avea pe acasa.

Cum s-a ajuns la discutia despre ou fiert cu sare amestecat cu miez de paine nu mai tin minte, insa a fost primul lucru pe care mi l-am facut de dimineata, ca in copilarie cand aproape fiecare zi incepea asa. Intre timp alte gusturi ale copilariei m-au invadat:

- mar ras cu zahar si biscuiti(da, cand eram mici, mici, dar nici cand am mai crescut nu refuzam aceasta delicatesa)
- paine cu unt(unt adevarat nu margarina) si sare
- biscuti populari cu unt si gem sau miere

Toate astea cu o cana mare de lapte sau ceai, si mama sau bunica, dupa caz, rugandu-ma sa mananc tot.

Sursa foto

Remember Twisted Sisters

Am primit astazi de la Pappy Irinoiu o piesa pe care n-am mai auzit-o demult, si care mi-a adus aminte de cantarile cu Undercover Band, din Coyote Cafe, ce se terminau adesea cu piesa de mai jos.

Umbla pe net o leapsa cu melodiile pe care le-am dedica politicienilor, sau ceva de genul asta, asa ca profit de ocazie sa le dedic si eu acest cantec. Dau leapsa mai departe Ancai Duma.